În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetățeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice sau să ia parte la evenimente prin care cunosc patrimoniul cultural din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din anul 1992 şi în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanților ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar și patrimoniul cultural mai puţin cunoscut care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej, se adresează tuturor cetăţenilor oferindu-le un mediu istoric atractiv ce favorizează comunicarea interpersonală. Apropierea faţă de patrimoniul cultural conştientizează sentimentul identitar al locuitorilor, de apartenenţă la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural şi îmbogăţeşte cunoaşterea diversităţii societăţii noastre, contribuind la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.
În anul 2022, Consiliul Europei a ales tema Sustainable heritage, adică Patrimoniul durabil. Zilele europene ale patrimoniului în 2022 prezintă numeroase oportunități pentru organizatorii de evenimente și vizitatorii să reflecteze asupra modului în care ne putem identifica și proteja patrimoniul cultural.
Patrimoniul cultural comun al Europei este dinamic și se îmbogățește nu doar prin redescoperirea rădăcinilor comune ale popoarelor și națiunilor europene cât și prin continua evoluție a inițiativelor și programelor dedicate, printre care și Zilele Europene ale Patrimoniului. Acestea sunt recunoscute public și au propria lor moștenire și un clar caracter incluziv care merită să fie dezvoltat și studiat sistematic.
Aceste considerente au constituit temeiul formulării temei „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural” pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor ediţiei ZEP, prin care să se reflecte semnificațiile anului 2022 pentru România în contextul cultural European.
Data de desfăşurare a evenimentelor ediţiei a XXVIII-a în România :
sâmbătă - 10 septembrie 2022
Stabilirea acestei date corespunde cu prima săptămână a noului an şcolar ceea ce va facilita participarea tinerilor în mod organizat la evenimentele ZEP.
Tema oferă posibilitatea iniţierii organizării unui evantai de evenimente culturale ce vor avea în centru patrimoniul construit, aflat în proprietate publică sau privată, în care se va permite accesul (fizic sau virtual), prin intermediul vizitelor, expozițiilor și activităților tematice.