Parlamentul României a hotărât, prin Legea nr. 38/12.01.2023, instituirea „Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescuˮ, pentru celebrarea vieţii şi operei cărturarului Dimitrie Cantemir şi a operei compozitorului Ciprian Porumbescu.

Prin urmare, autoritățile administrației publice centrale și locale, ca și alte instituții din România, sunt invitate să organizeze manifestări culturale, artistice și educaționale în vederea popularizării vieții și operei fiecăreia din cele două personalități ale istoriei și culturii române.

Direcția Județeană pentru Cultură Bacău începe printr-o scurtă prezentare a vieții și operei celor doi mari oameni de cultură.

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir este cel mai important promotor al umanismului și preiluminismului românesc din secolele XVII-XVIII și cărturar de formație enciclopedică.

Născut la 26 octombrie 1673, fiu al lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei între 1685 și 1693, tânărul principe a beneficiat de o educație complexă și completă, sub îndrumarea lui Ieremia Cacavelas – învățat, filozof și literat grec – primul dascăl care a sădit în sufletul învățăcelului său, sămânța cunoașterii.

Încă din copilărie studiază latina, greaca și slavona, (ajungând să stăpânească la un moment dat 14 limbi), noțiunile „artelor liberale”, teologia, strategia militară și istoria. Dovedește o puternică aplecare spre sinteza și interpretarea cunoștințelor acumulate; astfel că nu întârzie să elaboreze primele sale lucrări scrise: Divanul,  Metafizica și Logica.

Pe când se afla Constantinopol, reprezentând o garanție a Moldovei la Înalta Poartă, își continuă studiile la „Academia Grecească a Patriarhiei”, cunoscând lumea musulmană, înțelepciunea arabă, credințele și limbile orientale. Astfel, putem afirma că Dimitrie Cantemir este primul nostru orientalist.

Fiind o prezență constantă, firească și căutată în mediul ambasadelor marilor puteri Europene, Cantemir a avut prilejul promovării culturii și spațiului românesc. În Europa, Dimitrie Cantemir a fost repede și definitiv acreditat ca fiind cel mai de seamă cunoscător al istoriei otomane, ocupând timp de peste un secol, un loc privilegiat în tagma erudiților.

Ajunge domn al Moldovei în 1710. În timpul scurtei sale domnii încearcă întemeierea unui stat centralizat domnesc, încheind „Tratatul de Alianță” cu Petru cel Mare, fiind nevoit astfel să intervină de partea țarului în războiul ruso-turc.

În urma înfrângerii de la Stănilești, cărturarul este nevoit să se refugieze la curtea lui Petru cel Mare. În Rusia, Dimitrie Cantemir devine un colaborator apropiat al țarului, sprijinindu-l în acțiunile sale politice.

Impulsionat de Leibntz, redactează „Descriptio Moldaviae”, operă în care a dezvoltat aceeași concepție politică pe care o promovase și din postura de monarh. Ca o recunoaștere a valorii operei amintite, la propunerea filosofului german, Dimitrie Cantemir este ales membru al Academiei Regale din Berlin. Ca domnitor al Moldovei și prieten și aliat al țarului Petru cel Mare al Rusiei, inițiază o serie de reforme radicale având ca scop dezvoltarea rapidă a statului.

 Suprinzător, desi extrem de activ în viața politică, Cantemir își continua și opera literară. Scrie „Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”, lucrare tradusă din latină în toate limbile europene de largă circulație, precum și „Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor”.

Participarea principelui Cantemir la viața politică a Rusiei s-a intensificat după numirea sa în funcția de „Consilier Secret și Membru al Senatului”.

Ultima mare acțiune politică la care participă – campania țarului Petru I împotriva Persiei (1722) – reprezintă izvorul celor din urmă cercetări și scrieri ale lui Cantemir: „Collectanea Orientalia. Princips Demetrii Cantemiri variae schedae et excerpta e autographo descripta”- volum de însemnări cartografice și arheologice, de note privind folclorul și moravurile orientale, de interpretări și comentarii asupra acestora.

La 21 august 1723, eminentul cărturar se stinge din viață la Dimitrievka, moșia dăruită de țarul Rusiei pentru serviciile aduse.

Opera lui Dimitrie Cantemir este unică și în ziua de astăzi datorită complexității rezultate consecutiv formației sale enciclopedice: știința se împletește cu filosofia, istoria și geografia sunt analizate știintific, iar etica, literatura și muzica, sunt completate de studiul moravurilor și al folclorului; departe de orice diletantism, toate acestea poartă pecetea metodei științifice și cunoașterii reale.

Osemintele lui Dimitrie Cantemir, readuse în 1935 în România, se află la Biserica Domnească „Trei Ierarhi” din Iași.

Pe lespedea raclei sale stă scris: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.

Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu (1853, Șipotele Sucevei - 6 iunie 1883) a fost unul dintre cei mai faimoși compozitori din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Printre cele mai populare compoziții ale sale amintim Balada pentru vioară si orchestra op.29 și opereta Crai nou pusă în scenă pentru prima dată în sala festiva a Gimaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna"), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

A compus, de asemenea, muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire", muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit". De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, Trei culori.

Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.

Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale Arboroasa. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.

Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la Konservatorium für Musik und darstellende Kunst, la Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. Aici și acum îl frecventează pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți. În perioada în care studiază la Viena dirijează corul Societății Studențești România Jună. Tot aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români (Cântecul gintei latine, Cântecul tricolorului, Imnul unirii - Pe-al nostru steag), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

Urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale Crai nou, piesă în două pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.
Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără Rapsodia română pentru orchestră, Serenadă, La malurile Prutului, Altarul Mănăstirii Putna, Inimă de român, Gaudeamus Igitur, Odă ostașilor români și altele.
Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu, se stinge din viață, în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara, la 6 iunie 1883.

Surse:
http://www.classical-composers.org/comp/porumbescu