„Ne bucurăm că eforturile comune ale Ministerului Culturii și ale echipei AFCN au găsit susținere și au condus la o serie de completări ale cadrului legal, ceea ce a făcut mai eficientă colectarea resurselor care constituie Fondul Cultural Național. Avem astfel posibilitatea să mobilizăm pentru această sesiune de finanțare un buget important prin care să susținem mai multe proiecte culturale valoroase.” a declarat Aura Corbeanu, președinta Consiliului AFCN. „În egală măsură, împreună cu colegii din Consiliu am decis creșterea plafonului de finanțare și egalizarea acestuia pentru toate ariile, pentru a compensa în parte efectul inflației” a mai adăugat doamna Corbeanu.
Astfel, pentru derularea sesiunii de finanțare I/2024 este prevăzut un buget de 44 milioane de lei pentru proiecte culturale, care pot fi încadrate în 12 arii tematice: Arte vizuale, Teatru, Muzică, Dans, Artă digitală și noile medii, Intervenție culturală, Educație prin cultură, Promovarea culturii scrise, Patrimoniu cultural material, Patrimoniu cultural imaterial, Proiecte cu caracter repetitiv și Rezidențe de creație (arie pentru care se pot depune proiecte doar în sesiunea I). Plafonul de finanțare pentru toate ariile este de 150,000 lei, solicitantul fiind în continuare obligat să contribuie cu minimum 10% co-finanțare în bani la bugetul proiectului.
Pentru apelul de programe culturale multianuale sunt disponibili 6 milioane de lei, pentru propuneri de anvergură, cu premise de sustenabilitate, axate pe colaborare națională/internațională, care pot fi derulate până la finalul anului 2025. Programele trebuie să propună activități derulate pe minimum 18 luni iar finanțarea trebuie să se încadreze între 200,000 și 300,000 lei. Având în vedere creșterea bugetului, Consiliul AFCN a decis reducerea co-finanțării la 15%.
Conform cadrului existent, un operator cultural poate înscrie maximum 2 (două) oferte culturale pe sesiune, dintre care un singur program multianual, cu condiția să nu aibă în derulare un program multianual.
Perioada de înscriere a proiectelor culturale pe platforma online începe pe 1 septembrie și se încheie pe 30 septembrie 2023, ora 24:00.
Toți pașii de urmat sunt disponibili online pe pagina https://www.afcn-proiecte.ro/apel-finantare.html
Tot începând cu 1 septembrie AFCN invită experții interesați să se implice în procesul de evaluare a proiectelor să-și înscrie candidatura. Înscrierea se face individual, exclusiv online, prin completarea unui profil personal în aplicația accesibilă la https://www.afcn-experti.ro/, urmată de selectarea butonului de înscriere la sesiunea curentă și selectarea a maximum două arii tematice de expertiză. Cei care au deja creat profilul trebuie să activeze opțiunea referitoare la sesiunea curentă.
Informații privind procedura de înscriere sunt disponibile la https://www.afcn-proiecte.ro/media/Procedura%20inscriere%20evaluatori.pdf
Conform noilor prevederi ale Ordonanței Guvernului nr.51/1998, o treime din componența comisiilor de evaluare și selecție trebuie să fie diferită față de sesiunea precedentă.
Termenul limită pentru înscrierea candidaturii evaluatorilor este 30 septembrie 2023, ora 24:00.
Informații suplimentare la https://www.afcn-proiecte.ro/, telefonic sau pe e-mail la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..